Parlamentul susține amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale: Leova și Călinești – exemple de consolidare locală

amalgamare
20-06-2025, 11:19

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în ambele lecturi, proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 764/2001 cu privire la organizarea administrativ-teritorială, oferind undă verde procesului de amalgamare voluntară a mai multor unități administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi.

Două grupuri de localități au întrunit criteriile legale și au aprobat, prin decizii ale consiliilor locale, comasarea benevolă pentru formarea unor UAT consolidate:

  • Grupul Leova: orașul Leova și satele Sîrma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși
  • Grupul Călinești: satul Călinești, comuna Chetriș și satul Hîncești din raionul Fălești

Aceste localități au respectat condițiile obligatorii de amalgamare voluntară, inclusiv continuitatea teritorială, criteriile demografice și proximitatea față de centrul administrativ.

Amalgamarea voluntară este un proces legal, transparent și democratic de comasare a două sau mai multe UAT-uri, bazat pe decizia autorităților locale, cu scopul de a consolida capacitățile administrative și de a asigura o dezvoltare durabilă la nivel local. Procesul are potențialul de a transforma semnificativ modul în care sunt livrate serviciile publice și gestionate resursele locale.

Printre beneficiile directe ale amalgamării se numără:

  • creșterea atractivității pentru investiții și dezvoltarea mediului de afaceri local;
  • acces sporit la fonduri naționale și europene pentru proiecte de infrastructură;
  • modernizarea serviciilor publice prin centre unice de prestare a serviciilor;
  • optimizarea cheltuielilor publice și utilizarea eficientă a resurselor;
  • implicarea activă a cetățenilor în procesele decizionale locale.

Procesul a fost inițiat în perioada noiembrie–decembrie 2024, cu sprijinul autorităților centrale, având drept scop reorganizarea voluntară și strategică a teritoriilor în vederea unei administrații publice locale mai eficiente și a unei dezvoltări socio-economice sustenabile.

Până în prezent, 34 de primării din cele 898 existente în Republica Moldova au demarat procesul de amalgamare voluntară.

Mai multe detalii despre procesul de amalgamare, criterii, etape și beneficii pot fi consultate pe platforma oficială: www.amalgamare.gov.md